George Simion și parlamentarii din Alianța pentru Unirea Românilor au depus până acum trei proiecte de lege care vizează finanțarea partidelor politice.
În fiecare an, inclusiv în 2023, partidele politice primesc aproximativ 50 de milioane de euro. Cu o asemenea sumă de bani se putea construi anual un spital județean, însă banii ajung de la partide către presa din România, presă care se comportă precum o rețea de crimă organizată.
Primul proiect de lege viza eliminarea totală a subvenției publice acordată partidelor politice iar acestea să se susțină din donații și din cotizații, așa cum este în America sau în Marea Britanie, adică cine dorește să facă politică să o facă pe proprii bani, să nu pretindă că salvează țara pe banii românilor. Proiectul a fost respins în parlament.
Al doilea proiect de lege permitea partidelor politice să direcționeze banii către proiecte sociale și de sănătate. Nici de această dată PSD, PNL, USR și UDMR nu au fost de acord deoarece au considerat că în acest fel unele partide vor beneficia de o imagine bună în mod natural, făcând fapte bune.
Al treilea proiect de lege depus de parlamentarii AUR este blocat în comisiile parlamentare. El vizează reducerea cu 90% a banilor acordați partidelor politice.
PSD și PNL obțin și cheltuie cele mai ridicate sume de bani. Aceste fonduri se folosesc discreționar de conducerea partidelor politice fără a exista nici o regulă. Nu de puține ori banii se întorc înapoi către cei care fac plățile.
Singurul partid politic din România care nu folosește banii din subvenția publică este AUR, partidul condus de către George Simion. Acesta a promis că nu va folosi banii pentru români ci numai în interesul românilor realizând un spital. Recent congresul AUR a probat o strategie politică pentru 2023 și care urmărește realizarea unei caravane sanitare mobile.