Politică

Geoană ar putea rămâne fără titlul de doctor – Cum se poate întâmpla asta

Jurnalista de investigații Emilia Șercan – care a dezvăluit recent, cu probe, că zeci de pagini din lucrarea de doctorat a lui Mircea Geoană conțin plagiat prin traducere dintr-o serie de rapoarte ale foștilor președinți americani Bill Clinton și George W Bush – arată că teza secretarului general adjunct al NATO poate fi verificată (de Comisia de etică a Academiei de Studii Economice), iar acestuia îi poate fi retras oficial titul de doctor.

„Dacă ați rămas cu ideea că plagiatele din tezele de doctorat nu mai pot fi verificate după decizia Curții Constituționale din 2022, ei, bine, lucrurile nu stau așa. 

Teza de doctorat a lui Mircea Geoană, despre care am prezentat dovezi că e plagiată, poate fi verificată de Comisia de etică a Academiei de Studii Economice (ASE).

Chiar și titlul de doctor îi poate poate fi retras.

Procedurile de verificare a suspiciunilor de plagiat din tezele de doctorat și de retragere a titlului de doctor – reglementate de legea învățământului superior – implică trei pași: 

1. Comisia de etică verifică suspiciunile de plagiat fie în bază de sesizare, fie prin autosesizare;

2. Decizie Comisiei de etică poate fi contestată (de cel care a sesizat sau de autorul sesizării) la CNATDCU, care devine instanță de apel;

3. Dacă există o decizie de plagiat, titlul și diploma de doctor vor fi retrase de instanța de judecată, procedura de inițiere a procesului fiind responsabilitatea rectorului. 

Recent, chiar Comisia de etică a ASE a stabilit un precedent la nivelul întregii țări, după ce a emis prima decizie de plagiat în baza noii legi a învățământului superior. Verdictul a vizat teza de doctorat a primarului PNL din Alba-Iulia, Gabriel Pleșa, și a fost emis după ce publicația Cațavencii a dezvăluit, în luna martie, că lucrarea acestuia este plagiată. 

Surse din interiorul ASE mi-au declarat că, până la finalul săptămânii trecute, Comisia de etică nu se autosesizase și nici nu primise vreo sesizare pentru teza lui Geoană. 

Astăzi public pe PressOne procedurile prin care teza numărului 2 din NATO poate fi verificată, precum și mecanismul prin care titlul de doctor îi poate fi retras”, scrie Emilia Șercan pe pagina sa de Facebook.

Articolul din publicația independentă PressOne poate fi citit AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button