CTP ȘI MORALISMUL DE STUDIO: CUM AJUNG ROMÂNII VINOVAȚI PENTRU PROPRIA LOR SĂRĂCIE
Când disprețul ține loc de analiză economică
Cristian Tudor Popescu a ales să trateze revolta românilor față de majorarea impozitelor pe locuințe cu ironie și superioritate morală. În loc să discute onest despre nivelul veniturilor, despre calitatea serviciilor publice sau despre risipa statului, CTP preferă să reducă nemulțumirea a milioane de oameni la o problemă de „iresponsabilitate fiscală”.
Argumentul său central este simplu și comod: românii au primit locuințe ieftine după 1990, sunt prea mulți proprietari și contribuie prea puțin la buget. Concluzia implicită: nu au dreptul să se plângă. Este o logică rece, contabilă, care ignoră complet contextul social și economic în care trăiesc oamenii.
PROPRIETATEA NU ESTE UN PRIVILEGIU, CI O NECESITATE
Faptul că românii au ajuns proprietari nu este rezultatul unui „tun” colectiv, ci consecința unui stat care, după decenii de comunism, nu a fost capabil să creeze o piață a locuirii funcțională. Mulți dintre cei care dețin astăzi apartamente nu au averi, ci locuințe vechi, prost izolate, în orașe fără infrastructură decentă.
A pune semnul egal între „proprietar” și „capabil să plătească mai mult” este o simplificare cinică.
COMPARAȚIILE CU EUROPA, FĂRĂ EUROPA DIN SALARII
CTP invocă procentul din PIB colectat din taxe pe proprietate și îl compară cu media UE. Ce omite constant este comparația veniturilor. România rămâne în coada Europei la salarii, pensii și putere de cumpărare, dar este chemată să accepte taxe „europene” pentru servicii care sunt adesea sub orice standard european.
Statul cere mai mult, dar nu oferă aproape nimic în plus. Aceasta este miza reală a revoltei, nu „emoția” pe care CTP o ridiculizează.
DISPREȚUL CA STIL DE DISCURS
Tonul folosit de CTP – ironic, moralizator, superior – nu explică nimic și nu rezolvă nimic. El doar adâncește ruptura dintre elitele care vorbesc despre PIB și oamenii care își numără banii de la o lună la alta.
A reduce totul la „nu vreți să plătiți” este o formă de dispreț social mascat în analiză.
PROBLEMA NU SUNT CETĂȚENII, CI STATUL
Românii nu cer taxe zero. Cer predictibilitate, servicii reale și respect. Înainte de a cere mai mult de la cetățeni, statul ar trebui să demonstreze că știe să administreze ce are.
Iar înainte de a-i certa, formatorii de opinie ar trebui să înțeleagă diferența dintre responsabilitate fiscală și obediență oarbă.
