Prim-vicepreședintele PSD Gabriela Firea, ministru al Familiei, a comentat joi blocarea aderării României la spațiul Schengen prin votul contra al Austriei acordat în ședința Consiliului JAI.
„Decizia luată în urmă cu puțin timp la Bruxelles este profund incorectă și o mare nedreptate la adresa țării noastre. România merită să intre în spațiul Schengen, îndeplinește toate condițiile și așteaptă de prea multă vreme ca toți partenerii europeni să accepte această realitate.
Este de neînțeles pentru multă lume de ce Austria blochează intrarea noastră în Schengen. În marea familie europeană avem cu toții aceleași drepturi, iar libera circulație este cea mai importantă. Austria nu a fost convinsă să renunțe la solicitările considerate nejustificate nici parteneri importanți ai României, precum Germania sau Franța, care ne-au sprijinit la întâlnirea Consiliului JAI de astăzi.
Susțin în continuare că toți cetățenii statelor membre UE au aceleași drepturi, nu sunt unii mai presus de ceilalți. Este dezamăgitoare poziția Austriei față de cetățenii români!”, a scris Firea pe Facebook.