Dominic Fritz, liderul USR și primarul Timișoarei, ne anunță că așteaptă „la coadă” pentru cetățenia română. O declarație care ridică o întrebare firească: poate un partid care vrea să conducă România să fie condus, la rândul său, de cineva care nici nu este cetățean român?
USR, partidul care se autoproclamă apărătorul democrației, al statului de drept și al „valorilor europene”, pare să fie tot mai rupt de realitatea românilor pe care pretinde că îi reprezintă. Cazul lui Dominic Fritz, liderul formațiunii și primar al Timișoarei, este ilustrativ: la cinci ani după ce a preluat conducerea unuia dintre cele mai mari orașe din România, acesta încă nu deține cetățenia română.
„Aștept la coadă ca toată lumea” – spune relaxat Fritz, de parcă ar fi un cetățean de rând, și nu liderul unui partid parlamentar, plătit din bani publici, care ia decizii ce influențează viețile milioanelor de români. Problema nu este că Dominic Fritz nu este născut în România. Problema este că USR pare să considere irelevantă apartenența națională, iar această relativizare a identității este exact ceea ce i-a alienat pe mulți dintre votanții de bună-credință ai partidului.
Un partid al experimentelor politice, nu al responsabilității naționale
USR a fost, încă de la început, un laborator de testare: politicieni fără experiență, programe scrise în limbaj de consultanță și lideri care, în loc să-și asume rădăcinile românești, vorbesc despre „viitorul european” ca despre un substitut pentru tot ce e autentic românesc.
Fritz nu este singurul exemplu de disonanță în USR. Avem un partid care vorbește despre digitalizare, dar care nu poate organiza alegeri interne fără scandaluri și acuzații de fraudă. Care cere „meritocrație”, dar promovează figuri politice fără experiență profesională reală în afara ONG-urilor. Care cere reforme în justiție, dar tolerează dublul standard moral în propriile rânduri.
Cetățenia română – o simplă formalitate?
Când Dominic Fritz spune că „îndeplinește toate condițiile” și că „se bucură” că e la coadă cu toți ceilalți, ratează exact esența: cetățenia nu este un detaliu birocratic, este un simbol profund al apartenenței și loialității față de o națiune. Cum poate cineva care nu este încă cetățean să aspire să conducă România prin intermediul unui partid național?
USR ne transmite, prin vocea lui Fritz, că naționalitatea e un detaliu secundar. Poate chiar un obstacol în calea „progresului”. Dar pentru milioane de români care muncesc, plătesc taxe, respectă legile și visează să-și vadă țara prosperând cu lideri demni, naționalitatea nu este negociabilă.
România nu e o platformă de lansare pentru ideologiile fără rădăcini
USR ar trebui să decidă ce vrea să fie: un partid românesc sau o franciză ideologică cu sedii la Bruxelles și modele importate. Până atunci, fiecare declarație de genul celei făcute de Dominic Fritz nu face decât să adâncească falia dintre elita „salvatoare” și poporul pe care ar trebui să-l slujească.
Cetățenia română nu e un „dosar la rând”. Este o responsabilitate. Iar cine vrea să conducă această țară, ar face bine să înceapă prin a o respecta cu adevărat.
