În perioada 08 martie a.c., peste 250 de forțe au acționat pe raza județului Timiș, pentru verificarea respectării măsurilor și interdicțiilor impuse în vederea limitării răspândirii virusului SARS-COV-2.
Astfel, sub coordonarea instituției prefectului, polițiștii timișeni, alături decelelalte instituții cu atribuții în domeniu, au procedat la verificarea zonelor în care se pot forma aglomerări de persoane, spații comerciale dar și a mijloacelor de transport persoane, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.
La activităţi au participat 290 forţe de ordine, fiind verificate 55 de societăți comerciale, precum şi 108 de mijloace de transport persoane, dintre care 62de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste 2500 de persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 277 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 63.250 de lei.
Dintre acestea, 242 de sancțiuni contravenționale în valoare de 54.750 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare și 34 de sancțiuni în valoare de 3.500 de lei pentru nerespectarea interdictiilor privind deplasarea/libera circulație.
Aceste activități se vor desfășura și în perioada următoare, pe raza întregului județ, pentru prevenirea răspândirii infectării cu noul coronavirus șii impunerea respectării legislației.