Fostul premier al României, Adrian Năstase, susține că în România nu există nicio criză a energiei. Ceea ce resimțim în aceste zile este efectul unui jaf, prin care toți românii sunt furați.
„La noi, de fapt, nu este nici o criza a energiei. Cei cu care am mai vorbit in ultima vreme, imi spun că pur si simplu suntem furati. Au mimat aceasta „LIBERALIZARE” a pietei si apoi ‘INTERCONECTAREA ” cu pietele Europene. Ce nu se spune insa este faptul ca in afara de posibilitatea de a vedea preturile de pe alte piete, nu ai posibilitatea sa cumperi de pe alte piete. Iti trebuie contracte de transport cu tarile pe care le tranzitezi, contracte de Crossborder cu Transelectrica, rezervare de capacitate – ori toate aste nu se fac batand din palme, costa niste bani , iar colac peste pupaza, Statul Roman, prin Transelectrica a micsorat capacitatea de transborder cu 50%.
Aseara tarziu s-a anuntat pe retelele de socializare ca Electrica va cumpara mai multe parcuri fotovoltaice – 35 MWH putere instalata. Dar cum sa cumperi 35 MWHp cu 35 milioane euro cand costul unui mWHp, instalat nou, este acum de maximum 600.000 Euro? Se pare că firmele respective sunt germane. Eu cred că parlamentul ar trebui să organizeze audieri publice cu responsabilii – români si străini – din sectorul energetic si să ia măsuri transante, sesizând organe de anchetă penală si subliniind responsabilitatea CSAT si serviciilor de informatii.
Nu cred că o tară intreagă poate să accepte să fim tratati ca niste fraieri doar pentru ca premierul interimar să mai peticească putin bugetul din taxele suplimentare venite prin cresterea preturilor la energie pentru români.”, scrie Nastase pe blogul său.