Actualitate

Fostul ministru Stelian Ion: „Klaus Iohannis a reuşit să intre în istorie, dar nu ca lider reformator, ci în rândul marilor trădători ai ţării”

Președintele României este acuzat că a reușit în acest an să intre în istorie și „în rândul marilor trădători ai țării”. Fostul ministru al Justiţiei Stelian Ion afirmă că „anul Marii Trădări se încheie azi” şi că preşedintele Klaus Iohannis „a reuşit să intre în istorie, dar nu ca lider reformator, ci în rândul marilor trădători ai ţării”. El a adăugat că, de fapt, Iohannis a oferit PSD-ului „medalia de partid frecventabil”.

„Anul Marii Trădări se încheie azi. Klaus Iohannis a reuşit să intre în istorie, dar nu ca lider reformator, ci în rândul marilor trădători ai ţării. Rar găseşti în istoria României un personaj care să-şi fi trădat atât de cinic susţinătorii şi principiile pe care le-a promovat prin discursul său. 6,5 milioane de români şi-au pus speranţele în el. Am rezistat în aceşti ani cum am putut: la locul de muncă, în comisiile lui Iordache, în stradă, protestând cu mic cu mare luni în şir, luând gaze si bastoane de la jandarmi, transmiţând semnale de alarmă forurilor internaţionale. Cei mai mulţi am trecut peste lipsa lui de consistenţă, specifică politicianului-plantă, consolându-ne cu ideea că măcar ţine linia corectă, antipesedistă, reformatoare, projustiţie”, a scris, vineri, pe Facebook, Stelian Ion.

Back to top button