Florin Piersic se apropie de vârsta de 87 de ani, are o viaţă petrecută pe scenă, şi a dezvăluit ce pensie încasează de la statul român.
Cu o carieră care aproape că depășește jumătate de secol, mai exact 66 de ani, Florin Piersic și-a trăit, practic, întreaga viață pe scenă.
Florin Piersic, emblemă a cinematografiei românești, a interpretat zeci de rolul și a intrat în pielea a numeroase personaje istorice.
Multă lume s-a întrebat cât de bine a trăit marele actor în perioada comunismului și câți bani a câștigat pentru fiecare film.
„N-am avut (n.r. bani), aici e chestia. Noi eram la film, filmul se dădea după ce se petrecea cel puțin un sfert din filmări, îți dădeau un avans din contract.
Contractul era de 40.000 de lei pentru un rol principal. 40.000 de lei din care 20.000, nu e glumă, ce vă spun pot confirma și colegii care mai sunt de vârsta mea… Jumătate era impozitul pe care-l plăteai statului”, a povestit Florin Piersic, în pod-castul găzduit de Mihai Morar.
Din păcate, maestrul Florin Piersic încasează de la statul român, după peste 65 de ani în lumea teatrului și a filmului, o pensie de doar 2.000 de lei, în timp ce pensiile speciale ajung la zeci de mii de lei.
La aceasta se adaugă o indemnizație lunară, de merit, de la Uniunea Teatrală din România. Această indemnizaţie, cu care marele actor îşi completează veniturile, este în valoare de 2.700 de lei