Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat sâmbătă, 29 ianuarie, într-o conferință de presă, că singurul lui regret este că nu a avut timpul necesar, ca premier, pentru a duce la final reformele propuse și a prezentat un grafic din raportul OCDE, arătând că țara noastră a avut cea mai rapidă revenire economică în 2021.
„Anul trecut, nu o spun doar eu, a fost cel mai bun an din punct de vedere economic din istoria României, cea mai rapidă revenire în criza globală. Am un singur regret, că nu am reuşit să am timpul să duc până la final reformele pe care ni le propusesem, pentru că atunci tot acest succes economic s-ar fi văzut şi în buzunarele românilor”, a afirmat Florin Cîțu la sediul PNL din Modrogan. „Vă garantez acest lucru, dar continuăm. Veţi vedea în momentul în care vom termina reformele, succesul economic al creşterii economice se va vedea şi în buzunarele tuturor românilor”, a adăugat el.
„Nu cred că anul acesta pot crește pensiile”
Cu referire la pensii, președintele Senatului a menționat: „am fost foarte plăcut surprins când social-democraţii au înţeles că promisiunea lor de 40% nu se poate face”. „Toţi vrem să creştem pensii, toţi vrem ca oamenii să trăiască mai bine, de aceea am susţinut această creştere cu 10% a pensiilor”, a explicat Cîțu.