Știri

Florin Cîțu: Suntem în criză, nu putem mări salariile bugetarilor anul acesta

Premierul Florin Cîțu afirmă că nu poate fi sustenabilă creșterea salariilor bugetarilor anul acesta din cauza crizei economice și chiar prevede tăieri de salarii în viitorul apropiat.

„Sunt sigur că miniștrii care coordonează acele sectoare din economie au avut discuții cu liderii de sindicat. Eu am vorbit și cu cei care plătesc taxe, cei din sectorul privat. Și de acolo sunt multe cereri. România trece printr-o situație dificilă, printr-o perioadă de criză economică. Totuși, în 2020, în cea mai mare criză economică din ultimii 100 de ani, eu am fost cel care a spus că nu e momentul să facem o reformă în administrație, să înghețăm salariile, să facem aceste lucruri în 2020. Am avut o creștere a salariilor medie în sectorul public, în 2020, de 8%, când în restul Europei media a fost de 3%. 

Anul acesta trebuie să alocăm resurse către investiții, pentru a genera creștere economică. Numai cu creștere economică sustenabilă – ăsta e semnalul pentru toți angajații din sectorul public – putem să susținem nivelul actual de salarizare. Fără o creștere economică sustenabilă, fără investiții, nu avem cum să susținem acest nivel al salarizării. Dar mereu sunt dispus să discut cu toată lumea, cu cifrele, pe masă, să vedem care sunt soluțiile. Toți trebuie să tragem în aceeași direcție să avem o economie performantă, care să poată susține și salariile și pensiile la nivelul actual”, a declarat premierul Florin Cîțu.

Back to top button