Se pare că Florin Cîțu trăiește bine în propria lui bulă, de pe scaunul de prim-ministru, iar oamenii de la firul ierbii sunt greu de crezut atunci când semnalează o abatere gravă a țării. Florin Cîțu este deranjat de faptul că unii români reclamă creșterea prețurilor pentru unele produse.
„Dacă mergi să discuți cu un producător, ei spun că prețurile pe care le primesc sunt derizorii. De cealaltă parte, cumpărătorul, e cel care dă banul. Dar din moment ce cei doi se înțeleg înseamnă că sunt mulțumiți amândoi.
Rata de schimb leu-euro e la 4,9. Valuta e dată de piață.
Cum să fie mai mari prețurile când rata inflației e mai mică? Prețul trebuie să fie văzut la venit. Trebuie să fim foarte atenți. Rata inflației nu e o problemă în România, mai ales când veniturile cresc cu 11%”, a spus premierul României, Florin Cîțu, la postul Digi24.