Actualitate

Florin Cîţu condamnă protestul de sâmbătă: „Au sfidat regulile, un protest cinic”

Premierul Florin Cîțu pare că nu îl interesează nemulțumirile oamenilor care au ieșit sămbâtă la protest. Deși numărul participanților la protest este necunoscut, fiind alterat de presă, oamenii au ieșit pentru a trage un semnal de alarmă guvernului de direcția în care se îndreaptă România.

Florin Cîțu îi critică pe românii care au ieșit în stradă, considerându-i niște inconștienți care au sfidat regulile pe timpul pandemiei.

„Obiectivul respectiv (de 10 milioane de persoane vaccinate pâă în septembrie – n.r.) era legat de numărul de doze pe care puteam să îl avem pentru a vaccina persoanele. Implicit spuneam că vom avea în România dozele respectivele. Ne uităm acum şi m-am uitat şi la protestul de ieri (sâmbătă – n.r.), protest cinic, în ziua în care aveam cel mai mare număr de persoane vaccinate şi vedem că avem multe explicaţii. Unul dintre ele este că avem un partid în România şi avem o mişcare susţinută şi de partide care ar fi fost oarecum pro-europene care au un mesaj antivaccinare”, spune Florin Cîţu, întrebat de ce obiectivul pe care l-a anunţat în primăvară nu a fost atins”

Back to top button