Ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, a declarat marți, într-un interviu acordat pentru Antena 3, că ia în calcul eliminarea scutirii de la plata impozitului pe veniturile lucrătorilor și a contribuțiilor sociale din anumite domenii, precum construcții, IT și cercetare. Ministrul susține că inițiativa ar fi „o chestiune de echitate, corectitudine față de restul categoriilor care fac aceste plăți” și exclude creșterea TVA.
„Așa cum spunea și premierul, nu ne dorim creșterea de taxe sau introducerea de noi taxe, dar există o discuție legată de excepții la plata impozitului pe salarii sau pe venit și excepții la plata contribuțiilor”, a spus Dan Vîlceanu.
Astfel, o variantă aflată în analiză în acest moment o reprezintă eliminarea scutirii de la impozitul pe venitul unor angajați din firmele IT și din firmele de construcții, precum și eliminarea reducerii aplicate la contribuțiile sociale în cazul lucrătorilor în construcții.
Întrebat ce categorii sunt considerate excepții, actualul ministru al Finanțelor a susținut că „sunt mai multe categorii. Toate excepțiile la momentul de față de la plata impozitului pe salariu, pe venit și excepțiile legate de contribuții, plus excepții legate de impozite și taxe locale sunt undeva la 3% din PIB. Este o sumă foarte mare”.
Vîlceanu precizează că „este o chestiune de echitate, de corectitudine pentru că sunt oameni care plătesc contribuții și impozit și alții nu plătesc. Nu suntem adepții unei politici impuse, discutăm cu industria și apoi vedem care va fi varianta”.
De precizat că Guvernul Cîțu s-a angajat în fața Comisiei Europene să facă o reformă fiscală, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.
„Prin această reformă, legislaţia fiscală românească este supusă unei analize amănunţite, cu asistenţa tehnică furnizată de o instituție independentă în special în domeniul impozitelor şi contribuţiilor sociale datorate pe veniturile obţinute de persoane fizice, al impozitului pe profit (inclusiv în ceea ce privește regimurile speciale care pot face obiectul unor derogări), al impozitului pe proprietate (care sunt impozite locale) și al impozitelor verzi. Această analiză sistematică este urmată de punerea în aplicare a recomandărilor care se impun în urma sa, astfel încât sistemul fiscal să promoveze mai bine creșterea economică durabilă” – se arată în Anexa la Propunerea de decizie de punere în aplicare a Consiliului de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al României.
Scutirea de impozitul de 10% pe veniturile salariale ale angajaților din sectorul IT este o facilitate fiscală introdusă încă din anul 2001, de guvernul Năstase.
Facilitățile fiscale pentru angajații din construcții au fost introduse de guvernarea Dăncilă prin OUG 114/2018, pe perioada 2019-2028. Astfel, angajații de la firmele încadrate în anumite domenii de construcții pot beneficia de scutire de la plata impozitului pe venit, de 10%, de la plata contribuției la sănătate (CASS), de 10% și de scăderea contribuției la pensii (CAS) de la 25% la 21,25%.
Totodată, angajatorul plăteșe contribuție asiguratorie pentru muncă redusă de la 2,25% la 0,337% din salariul brut. De asemenea, cercetătorii beneficiază de scutire de impozit pe venituri prin Legea 158 din anul 2017.