Politică

Florin Călinescu îl spulberă pe Ciucă: „Ăla în Germania, pentru o suspiciune de plagiat, și-a dat demisia de rușine”

Florin Călinescu a criticat vehement cazurile de plagiat de pe scena politică și a oferit drept exemplu situația din alte țări, când diverși demnitari au demisionat „de rușine” în astfel de situații.

„La noi îl faci și prim-ministru, îl faci al doilea ministru, toți rectorii se întâlnesc cu el, îi dau limbi pe microfon ș.a.m.d”, a spus el la TV, la „Sub semnul întrebării” cu Robert Turcescu.

În România chiar și premierul Nicolae Ciucă, liderul PNL, este acuzat că ar fi plagiat masiv în teza cu care a devenit doctor în științe militare.

„Ăla în Germania, pentru o suspiciune de plagiat, și-a dat demisia de rușine. La noi îl faci și prim-ministru, îl faci al doilea ministru, toți rectorii se întâlnesc cu el, îi dau limbi pe microfon ș.a.m.d. Nu se poate! Nu se poate!”, a subliniat celebrul realizator TV.

El a explicat că plagiatul „e un furt”.

„Tu furi și primești beneficii! Ești doctor sau ce dracu` ești și îți mai dau 1.000 de euro la salariu că ai plagiat, ai furat, dar nici măcar n-ai furat, ți-a scris-o un birlic pe la Târgoviște, să mă scuze târgoviștenii, și ai devenit doctor din semi-analfabet. Mai iei o mie, două. Bă, nu îți e rușine?!”, a mai spus Florin Călinescu.

În aceeași emisiune, Florin Călinescu a criticat și prestația miniștrilor din Guvernul Ciucă: „Daea se pricepe când zice `turturele` și `sconcși`, da? Băi, nimeni, în niciun domeniu, pus ministru nu se pricepe la nimic! Ce o să-mi spui că Bode știe lățimea benzilor continue și a semafoarelor?”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button