Răsturnare de situaţie în cazul banilor pe care preşedintele trebuie să-i dea înapoi statului, după o decizie a Curţii Supreme. ANAF Sibiu a deschis un proces şi, până la finalizarea lui, Iohannis nu e obligat să returneze suma de 260.000 de euro obţinuţi din chirii.
Proprietatea pierdută de familia prezidenţială se află în zona centrală a oraşului şi deblochează un alt litigiu din 2015, un spaţiu comercial care a deservit timp de 17 ani ca sediu pentru o bancă. Cei doi bătrâni au fost târâţi prin tribunale, după ce au cumpărat de la stat o parte din imobilul care a ajuns, într-un final, la familia Iohannis. Acum, fiul celor doi povesteşte pentru Observator, coşmarul prin care au trecut. Între timp, mama lui a murit.
Recuperarea sumei de 260.000 de euro, obţinută din chirii, este ţinută, însă, în loc de un alt proces
„Statul ni le-a vândut şi după aia a apărut domnul Iohannis că e locuinţa lui şi nouă ne-au anulat contractul de cumpărare şi de atunci, 18 ani ne-am judecat. până s-a făcut dreptate am avut şi executare, în termen de 30 de zile trebuia să eliberăm şi s-a dovedit că sunt acte false”, a declarat Adrian Oargă. În acelaşi imobil, obţinut de familia Iohannis, locuieşte şi familia Antonescu. „Ne-am trezit că suntem chemaţi în judecată pentru anularea contractelor de vânzare cumpărare în ideea în care noi am cumpărat de la statul român în baza legii 112 ceva ce statul român nu ar fi trebuit să vândă. Atât de încurcată a fost povestea asta încât greu a fost de descurcat. Până la urmă s-a înţeles care a fost lanţul slăbiciunilor”, a declarat Adrian Antonescu.