Margit Novak, mama ministrului Tineretului și Sportului Eduard Novak, susține pe Facebook într-un mod agresiv că alipirea Transilvaniei la Ungaria este obligatorie și necesară. Margit Novak a distribuit și o postare-atac la adresa președintelui României, Klaus Iohannis, al cărei text a fost regăsit în cadrul unei petiții pentru Ținutul Secuiesc, semnată de mai mulți maghiari.
În cadrul unei postări distribuite pe data de 30 aprilie 2020, Margit Novak susține că șeful statului poate trăi în România, în prezent, pentru că regele András al Ungariei a oferit autonomie strămoșilor nemți aflați în Transilvania. „Bună ziua, domnule Klaus Werner! Trăiești în România, astăzi, pentru că în 1224, regele András al Ungariei a dat autonomie strămoșilor săi germani din Transilvania!” scrie în textul distribuit de mama ministrului.
Textul continuă cu atacuri la adresa șefului statului și invită maghiarii să semneze o petiție pe site-ul Irdala.hu (în română, semnează.hu – n.r.), prin care să sprijine necondiționat autonomia Ținutului Secuiesc și inițiativele secesioniste maghiare privind teritorii din România.