”Presa română, plină de minciună!”, așa suna un slogan din Piața Universității de prin 2013 în timpul protestelor pentru Roșia Montană. Se pare că presa noastră nu s-a schimbat deloc și manipulează ordinar opinia pubică prin știri de un fals grosolan.
Acea doamnă, Viorica Ancuţa Cârcu, nu este membru sau lider al partidului Alianța pentru Unirea Românilor.
Cum sună articolul scos la comandă de agențiile de presă ale sistemului:
„Poliţiştii din Bistriţa – Năsăud au pus în aplicare un mandat de arestare preventivă pe numele Vioricăi Ancuţa Cârcu, lider al partidului AUR care este acuzată de proxenetism. Femeia, care se află deja în custodia poliţiştilor, a anunţat că va contesta decizia.”, relatează agenția pro-liberală News.ro.
Ce spune vicepreședintele partidului AUR – Marius Lulea
„Ancuța Cârcu nu este nici lider, nici membru AUR. Completarea formularului online nu duce automat la înscrierea în partid și există o procedură ce implică verificări, recomandări și documente semnate fizic. Intrarea în partid nu se face automat.
Pentru a se discredita AUR se folosesc tot felul de personaje dubioase, care au mai discreditat și alte partide politice. Majoritatea vin din zona celor care au delapidat țara în ultimii 31 de ani. Acestea vin cu mesaje publice cu privire la apartenența la AUR, unii se pretind lideri, alții președinți de organizații, unii membri importanți. Aceste apariții sunt repede corelate cu câteva articole plasate prin ziarele online și iese o dezinformare numai bună de dat.”, a transmis Marius Lulea în momentul când a apărut pentru prima dată în spațiul public această știre falsă.