Poliţist, obosit. Un agent de 25 de ani a cerut să iasă la pensie, după doar cinci ani de muncă. Cu un an înainte, fusese prins drogat la volan. Pornind de la acest caz, anchetatorii au descoperit la Spitalul Dimitrie Gerota o adevărată fabrică de pensionări anticipate în Ministerul de Interne. Mai mulți medici ar fi pus, conform procurorilor, sute de diagnostice fictive. Depresia era unul dintre cele mai frecvente.
La prima vedere, poliţistul de 25 de ani pozează într-un tânăr energic şi plin de viaţă. Dar, după doar cinci ani de muncă, agentul vrea să iasă la pensie. Surse judiciare spun că, în scurta lui carieră, a fost prins drogat la volan, în uniformă, chiar când se îndrepta spre serviciu. Actele emise de spitalul MAI din Bucureşti, cum că ar suferi de depresie, l-ar putea ajuta să se bucure curând de o pensie în valoare de 3.000 de lei.
Cazul bătător la ochi a declanşat percheziții în cascadă
Plecând de la aceste acte folosite de individ, ofițerii Direcției Generale Anticorupție, dar și procurorii au ridicat ieri numeroase documente de la Spitalul Gerota. Documente care certifică activitatea medicilor din ultimele luni și care ar putea duce la extinderea anchetei.
Cazul bătător la ochi a declanşat percheziții în cascadă. Anchetatorii au fost și la Direcția Medicală a Ministerului pentru verificări suplimentare ale dosarelor de pensionare. „A fost o serie de suspiciuni în ultimul timp, la care noi am răspuns cu măsurile corespunzătoare. Momentan, nu am suspendat pe nimeni din funcție”, a declarat Alida Moise, directorul spitalului.
Depresiile sau bolile asociate, cele mai frecvente diagnostice
Depresiile sau bolile asociate sunt cele mai frecvente diagnostice puse de medicii de la Spitalul dimitrei gerota. „Se pot pensiona anticipat pe cazuri de invaliditate și bineînțeles că pot ajunge cu un cuantum al pensiei raportat la un procent de 80% din venitul realizat de aceștia”, explică Dan Saltelechi, vicepreşedinte Europol.
Mai exact, pensionarii ajungeau să primească între 3.000 și 6.000 de lei în fiecare lună.
Potrivit anchetatorilor, sute de jandarmi, pompieri şi poliţişti au ieşit astfel din sistem, în condiţiile unui deficit uriaş de oameni. Reprezentanții Ministerului de Interne au refuzat să dea explicaţii oficiale.