De la grânarul Europei la servitorul agroalimentar al UE
România se laudă cu recolte record de grâu, dar realitatea economică e amară: exportăm materie primă ieftină și importăm produse finite la prețuri de câteva ori mai mari. Cu alte cuvinte, trimitem grâul peste hotare și cumpărăm înapoi paste, biscuiți și pâine „premium” fabricate din același grâu românesc.
Statisticile arată că, în 2024, peste 7 milioane de tone de grâu românesc au fost exportate, în timp ce importurile de produse procesate din cereale au depășit 800 de milioane de euro.
De ce nu avem fabrici? Industria alimentară, sacrificată planificat
Lanțul intern de producție a fost distrus treptat, sub pretextul „eficienței europene”. Sute de mori, combinate de panificație și fabrici de prelucrare au fost închise sau privatizate fraudulos. În loc să investim în valoare adăugată, am ales calea ușoară – exportul brut.
„România produce, alții procesează. Noi vindem munca noastră pe nimic, iar ei ne vând înapoi ambalajul”, explică un analist economic din Cluj.
Rezultatul? Țara devine tot mai dependentă de importuri alimentare, deși are unul dintre cele mai fertile soluri din Europa.
Profitul pleacă, dependența rămâne
Multinaționalele care domină piața cerealelor colectează profitul în afara țării. Statul român, în loc să reglementeze și să sprijine procesarea internă, se mulțumește să fie „grânarul Europei” – o expresie care astăzi sună mai degrabă ca o insultă.
Fără o strategie națională pentru industria alimentară, România va continua să exporte ieftin și să importe scump. E o formă modernă de colonizare economică – una care transformă un stat agrar într-un simplu furnizor pentru alții.
Lucrăm pentru alții, plătim mai mult pentru noi
România lucrează, alții câștigă.
Până nu refacem morile, fabricile și combinatele, până nu încurajăm procesarea internă și lanțul de valoare local, vom rămâne un teritoriu exploatat economic – o piață de desfacere pentru alții, nu o putere alimentară pentru noi.
