Internațional

Eurodeputații din PNL, UDMR și PMP au respins desecretizarea contractelor cu firmele producătoare de vaccinuri

Europarlamentarul Cristian Terheș arată că europarlamentarii români din PPE (adică PNL, PMP și UDMR) au votat în bloc pentru că să nu fie publicate integral contractele cu firmele producătoare de vaccinuri.

Europarlamentarul Cristian Terheș arată pe pagina sa de Facebook că europarlamentarii din PNL, PMP și UDMR au votat în bloc, pe data de 15 februarie 2022, un amendament propus de grupul PPE la raportul pe 2020 al Ombudsmanului European prin care au dorit eliminarea solicitării adresate Comisiei Europene de a publică integral contractele semnate cu firmele producătoare de vaccinuri, precum și alte prevederi care apărau dreptul cetățenilor de a ști ce e cu și în aceste contracte.

Terheș susține că din formă inițială a textului s-a dorit eliminarea prin acest amendament al PPE a următoarelor prevederi:

1.Interesul cetățenilor și principiul transparenței “trebuie să prevaleze asupra solicitării producătorilor de a introduce clauze de nedivulgare”.

2.Încurajarea “Ombudsmanul[ui] să își continue anchetele și să solicite Comisiei să publice versiuni necenzurate ale acestor acorduri prealabile de achiziție și acorduri de achiziție”.

3.Îndemnul adresat Comisiei de a asigura “transparența deplină a tuturor detaliilor privind activitatea de cercetare și dezvoltare premergătoare creării vaccinurilor împotriva COVID-19 precum și privind achiziționarea și distribuirea acestora, PUBLICÂND VERSIUNILE INTEGRALE ALE ACORDURILOR [n.m.] prealabile de achiziție și ale acordurilor de achiziție și introducând obligația de a publică toate detaliile contractelor viitoare privind vaccinurile și tehnologiile împotriva COVID-19 că condiție pentru viitoare negocieri cu companii farmaceutice”.

4.Sublinierea “că orice lipsă de transparență în contextul pandemiei de COVID-19 contravine dreptului cetățenilor de a fi informați și creează condiții propice pentru dezinformare, alimentând neîncrederea”.

Amendamentul PPE a căzut la vot cu 509 voturi, doar 187 de europarlamentari votând în favoarea lui, marea lor majoritate fiind din PPE.

Pentru Terheș, aceasta este dovada clară că „PPE-ul, din care face parte și PNL-ul, o susține pe Ursula von der Leyen în acțiunile sale de încălcare a drepturilor europenilor și de semnare a contracte de miliarde de dolari cu firmele producătoare de vaccinuri într-un mod total lipsit de transparență”.

În final, Terheș îi întreabă pe români care este părerea lor: trebuie sau nu trebuie publicate integral aceste contracte cu firmele producătoare de vaccinuri?

Back to top button