ActualitateȘtiri

Elevii bursieri din Constanța, obligați să își deschidă cont la BCR

Discuții despre instituțiile de învățământ din Constanța au tot fost în ultimul timp, pe diferite teme. Fie că a fost vorba despre regulamente, burse școlare sau modul de desfășurare a cursurilor, de fiecare dată au apărut și nemulțumiri din partea elevilor, părinților acestora sau a cadrelor didactice. În cele ce urmează este vorba tot despre unele nemulțumiri, pentru care unii părinți așteaptă lămuriri, potrivit Focuspress.ro.

De exemplu, unii părinți ne-au semnalat că, în cadrul unor licee de prestigiu din Constanța, bursele de merit se dau numai pin virament bancar și numai la anumite bănci.

Mai exact, un părinte, a cărui semnalare este susținută și de alți părinți, ne-a relatat faptul că, atât fiul său, elev al Liceului Mircea cel Bătrân, dar și alți colegi de-ai săi, primesc bursele de merit numai prin conturi bancare deschise la BCR.

”Cum este posibil să ni se impună să ne deschidem cont la o anumită bancă, pentru încasarea bursei de merit? Noi am anunțat că avem cont deschis la o bancă, dar ni s-a spus că nu se acceptă, că trebuie să avem cont la BCR. Inițial am trimis băiatul la casieria unității, pentru a-și ridica bursa. Însă acolo i s-a spus că nu se poate încasa cash și că trebuie să-și deschidă cont bancar. Băiatul a spus că are cont la Banca Transilvania, însă i s-a pus în vedere că trebuie obligatoriu să-și deschidă alt cont la BCR. Și la ora de dirigenție, diriginta le-a spus același lucru, că trebuie să-și dechidă conturi la BCR. Am fost informat că acest lucru se practică și la liceele Eminescu și Ovidius. Este un abuz, o aberație, pentru că fiecare are libertatea de a-și deschide conturi la orice bancă i se pare mai convenabil. Poate unii elevi nu sunt din Constanța, iar în localitățile lor nu exista bancomat BCR. Pe de altă parte, de ce să îmi deschid alte conturi, din moment ce eu am deja un cont? Ca să nu mai pun faptul că fiecare poate alege să primească banii cash”, ne-a declarat părintele unui elev.  

Că tot veni vorba despre posibilitatea ridicării sumei direct de la casierie, acest aspect ne-a fost confirmat și de inspectorul școlar general, Sorin Mihai, din cadrul ISJ Constanța:

Nu există nicio recomandare sau vreun protocol între Ministerul Educației, inspectoratele școlare și unitățile bancare. Rămâne la latitudinea unităților de învățământ cu ce bancă lucrează în privința burselor școlare. Aceeași discuție am avut-o cu cei de la Ovidius, unde le-am explicat că elevii trebuie să aibă libertatea de a încasa banii înclusiv cash, fără a-i obliga să-i ridice prin bancă”, ne-a declarat inspectorul general al ISJ Constanța, Sorin Mihai.

Nu se știe dacă banca menționată acordă vreo facilitate elevilor care și-au deschis conturi pentru încasarea burselor, sau dacă este manevra ”cuiva” care se bucură de alte facilități, cum ar fi încasarea unor comisioane, însă aceste aspecte le vom lămuri într-un alt articol, după ce vom primi răspunsuri oficiale din partea unităților școlare menționate.

Back to top button