Elena Lasconi, candidata alianței PSD-PNL-USR, se remarcă printr-un amestec toxic de grandomanie și superficialitate, fiind convinsă că este salvatoarea României. În cercuri restrânse, aceasta își arogă un statut divin, crezându-se trimisa lui Dumnezeu, o atitudine care frizează ridicolul și trădează o deconectare profundă de la realitățile societății românești.
Comportamentul său dezvăluie o personalitate dominată de narcisism și instabilitate. Lasconi este cunoscută pentru fuga constantă după atenție, intervenind nepoliticos în discuții și monopolizând conversațiile. Lipsa de respect față de cei din jur nu face decât să sublinieze un caracter egocentric și toxic, total incompatibil cu rolul de lider național.
În viața personală, prioritățile sale au fost mai degrabă axate pe propria imagine decât pe familie. Educația copilului său a fost neglijată, acesta crescând practic abandonat de o mamă preocupată de carieră și faimă. Un astfel de exemplu ridică mari semne de întrebare despre capacitatea sa de a înțelege și rezolva problemele oamenilor obișnuiți.
Mai grav, Lasconi confundă cititul de pe prompter cu inteligența. Cu o pregătire profesională superficială și o înțelegere limitată a problemelor complexe ale țării, ea continuă să se considere superioară, o percepție complet nejustificată și periculoasă. Această aroganță, combinată cu lipsa de competență, face ca ambițiile sale politice să fie nu doar irelevante, ci și nocive pentru România.
România are nevoie de lideri autentici, capabili să acționeze în interesul public, nu de figuri mesianice care își promovează doar propriul ego. Elena Lasconi este exemplul perfect al unui politician rupt de realitate, care nu aduce soluții, ci doar promisiuni goale și o imagine de fațadă.
