DNA a clasat un dosar al lui Relu Fenechiu – fost ministru PNL al Transporturilor în Guvernul Ponta acuzat în 2016 că ar fi primit o mită de 4,3 milioane de euro ca să intervină pentru acordarea unui contract privind dotarea laboratoarelor informatice din școli.
Clasarea a fost dată pe 23 ianuarie 2024 și este semnată de procurorul George Adrian Matei.
Procurorul Matei este cel care instrumentează dosarul Vaccinurilor în care sunt anchetați fostul premier Florin Cîțu și ex-miniștrii USR Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă.
Matei este și cel care a instrumentat dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman în urma căruia fostul lider PSD Liviu Dragnea a fost trimis după gratii.
Potrivit ordonanței de clasare, Relu Fenechiu a fost acuzat că ar fi intervenit la finul lui, fostul ministru liberal al Educației, Cristian Adomniței, pentru atribuirea contractului către compania Siveco SA România.
Fostul ministru este acuzat atunci că a primit o mită de 4,3 milioane de euro de la reprezentanții companiei Siveco SA ca să îi ajute să obțină un contract privind dotarea laboratoarelor informatice din școli.
E vorba de fapt de sub-contractarea către compania Siveco a aproape jumătate dintr-un contract de peste 70 de milioane de euro atribuit de Ministerul Educației companiei Intrarom ”pentru licențe e-learning, lecții multimedia, formarea profesorilor, suport tehnic pentru aplicațiile software”.
Potrivit acuzațiilor inițiale ale DNA, Fenechiu ar fi intervenit la finul său, fostul ministru liberal al Educației din Guvernul Tăriceanu, Cristian Adomniței.
Unul dintre denunțătorii din acest caz a fost șefa de atunci a Siveco, Irina Socol. Ea a primit identitatea protejată Alexandra Patrichi.
Alta musamalizare a „justitei” de cacat din Romania.