Dragoş Pătraru, realizatorul emisiunii Starea Naţiei, a lăsat să se înţeleagă, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că au apărut presiuni asupra emisiunii sale din cauza ironiilor şi criticilor exprimate la adresa preşedintelui Klaus Iohannis. Pătraru a precizat că presiunile au venit din partea unora care îi vor “binele”.
“Credeam că presiuni mai mari pe emisiunea asta decât PSD-ul nu poate face nimeni. Mai ales după ce-am păţit la TVR, unde instanţa a constatat deja rezilierea ilegală a contractului. E, vreau să vă spun că nu mai sunt atât de sigur! De vreo şapte ani, c-am fost la TVR, la Digi sau acum, de aproape 4 ani, la Prima, când taxăm mai dur derapajele tov. Iohannis Klaus la emisiunea Starea Naţiei şi duc eu mâna prea des la umăr ca să înlătur scamele, nu ştiu cum se face, dar vin aşa, nişte telefoane, din nişte zone. Nu, nu cum suna Rareş Bogdan ziarişti şi şefi de televiziuni ca să-l dea la telefon pe Oprea interesul naţional în izmene.
Dar oameni care ne vor binele şi care ştiu nişte oameni care la rândul lor au auzit nişte oameni vorbind despre noi, că e mai bine să fim atenţi decât să nu fim atenţi. Apoi, ca la un semn, ni se dizolvă, aşea, audienţa, se face de vreo cinci-şase ori mai mică pentru câteva zile (aseară a fost de şase ori mai mică decât joi), cât să pricepem că nu e frumos ce facem. Apoi se face frumos, se ninge, se astea, audienţa revine la nivelul care ne permite să ducem şi noi bani acasă la final de lună şi viaţa merge mai departe. Sigur, poate să fie o coincidenţă, doar că, a naibii, se tot repetă”, a scris Dragoş Pătraru.
Totodată, acesta le-a transmis un mesaj celor care vor să facă presiuni asupra emisiunii Starea Naţiei:
“E, ce aş vrea eu să-i rog pe domnii care îi cunosc pe domnii care i-au auzit vorbind pe alţi domni despre ce zice maimuţoiul ăla la emisiune. Să ne mai lase şi pe noi să spunem ce credem noi c-ar trebui să spunem, măcar până în vară. Şi ne cărăm acasă apoi, promitem. Nu vă mai încurcăm, vă lăsăm doar pe voi să faceţi jocurile foamei. Mulţu’!”