ActualitateȘtiri

Dragnea, un nou dosar penal

Fostul preşedinte al PSD şi al Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea este urmărit penal de Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru trafic de influenţă şi folosire a influenţei pentru obţinerea de foloase necuvenite, în dosarul legat de vizita în SUA din 2017. Totodată, este urmărit penal, pentru cumpărare de influenţă, fostul consilier parlamentar Gheorghe Dimitrescu, în prezent consul la Bonn. Dragnea ar fi primit foloase necuvenite pentru sine şi pentru PSD, mai exact asigurarea accesului la învestirea preşedintelui SUA Donald Trump şi servicii de lobby şi consultanţă politică.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de următorii suspecţi: Nicolae Liviu Dragnea, la data faptelor preşedinte al Camerei Deputaţilor şi preşedinte al unui partid, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de trafic de influenţă şi folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (art.13 din Legea 78/2000), şi Gheorghe Dimitrescu, la data faptei consilier parlamentar, pentru cumpărare de influenţă.

Potrivit DNA, în perioada ianuarie 2017 – mai 2017, Dragnea ar fi primit de la un om de afaceri, suspect în cauză, foloase necuvenite pentru sine şi pentru partid, constând în:

– asigurarea accesului la evenimentele din cadrul Ceremoniei de învestire a preşedintelui SUA, din perioada 17 – 21 ianuarie 2017, desfăşurate la Washington D.C (S.U.A), în baza unui pachet de beneficii în valoare de 250.000 dolari, acces obţinut prin intermediul unui om politic şi de afaceri american, vicepreşedinte al Comitetului Prezidenţial de Inaugurare,

– asigurarea unor servicii de lobby şi consultanţă politică în valoare de 30.000 USD, în favoarea partidului din care făcea parte. Banii respectivi ar fi fost plătiţi, în luna mai 2017,  de o societate offshore cu sediul în insulele Virgine Britanice şi conturi bancare în Cipru, controlată de omul de afaceri român cu ajutorul altor două persoane, suspecte în cauză. 

„În acest context, Dragnea Nicolae-Liviu ar fi traficat, în favoarea omului de afaceri român, suspect în cauză, influenţa reală pe care o avea faţă de prim-ministrul şi alţi membri ai Guvernului României, promiţându-i că îi va determina pe aceştia să îi asigure interesele de afaceri, în special din domeniul militar şi al intelligence, pe care omul de afaceri român le avea în România”, arată DNA, într-un comunicat de presă transmis joi.

Procurorii DNA susţin că, în perioada mai – octombrie 2017, Dragnea şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa ce decurg din calitatea de preşedinte al unui partid politic faţă de suspectul Dimitrescu Gheorghe, precum şi faţă de alte două persoane, în scopul de a obţine, în aceeaşi perioadă de timp, foloase necuvenite pentru sine şi pentru partid, cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 334/2006 privind finanţarea partidelor politice, constând în servicii de lobby în valoare de 100.000 USD. Serviciile respective ar fi fost prestate de o societate americană de lobby, pentru stabilirea şi perfectarea unor vizite ale lui Dragnea cu înalţi oficiali americani.

„În scopul ascunderii adevăraţilor beneficiari ai serviciilor de lobby, respectiv Dragnea Nicolae-Liviu şi partidul politic, plata sumei de 100.000 USD ar fi fost efectuată de o societate americană cu sediul în New York, deţinută de un cetăţean româno-american, urmând ca acestuia să i se restituie în România suma de 100.000 euro prin intermediul unei rude, lucru care s-ar fi şi întâmplat, suma fiind procurată în parte de suspectul Dimitrescu Gheorghe, respectiv 45.000 euro”, scrie în comunicatul DNA.

Conform DNA, în schimbul foloaselor primite de la Dimitrescu, în perioada iunie – iulie 2017, Liviu Dragnea ar fi traficat în favoarea acestuia, influenţa reală pe care o avea asupra ministrului afacerilor externe, promiţând că îl va determina pe înaltul demnitar să îl desemneze pe Dimitrescu Gheorghe în funcţia de consul general al României la Bonn, lucru care s-a şi întâmplat.

Celor doi suspecţi li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză se mai efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane, precizează DNA.

Fostul lider al PSD Liviu Dragnea a fost dus, joi, la sediul DNA Bucureşti, în legătură cu vizita pe care a făcut-o în 2017 în Statele Unite ale Americii

Fostul preşedinte al PSD LIviu Dragnea a ajuns, joi, la ora 14.00, la sediul DNA Bucureşti. 

El a fost adus cu o dubă, fiind transportat de la penitenciar. 

Prezenţa la DNA are legătură cu vizita pe care fostul preşedinte al PSD a făcut-o în 2017 în Statele Unite ale Americii. 

PSD ar fi achitat 100.000 de dolari unei firme de lobby din SUA, Madison & Co, pentru a facilita întâlniri ale liderului social-democrat Liviu Dragnea cu vicepreşedintele Mike Pence, cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor Paul Ryan, precum şi cu persoane influente din mediul politic, din presă şi din mediul academic, susţinea în noiembrie 2017 Legistorm.com, care prezenta documente postate pe site-ul Departamentului american al Justiţiei.

Din mailurile făcute publice de firma de lobby rezultă că discuţiile pe acest subiect au fost iniţiate de Gheorghe Dimitrescu, fost consul la Strasbourg şi la New York, care ulterior a fost consilier al vicepreşedintelui Camerei Florin Iordache.

Dragnea afirma, în noiembrie 2017, că a verificat la partid şi nu există niciun contract cu o astfel de firmă, iar „PSD nu a plătit niciun leu”. 

Liviu Dragnea s-a aflat în SUA în ianuarie 2017, în contextul ceremoniilor de instalare a lui Donad Trump la Casa Albă. Atunci, liderul PSD a postat pe Facebook imagini în care părea că discută cu Trump cu ocazia a ceea ce a numit „o cină restrânsă”, deşi imaginile arătau că numărul celor prezenţi la eveniment era destul de mare.

Back to top button