InternaționalȘtiri

Donald Trump, interzis pe rețelele de socializare

Facebook, Twitter, Instagram, au anunțat că au blocat contul președintelui în funcție al SUA, Donald Trump, pe o perioadă nedeterminată, deoarece ar reprezenta un risc pentru tranziția pașnică către Joe Biden.

Anunțul a fost făcut chiar de fondatorul rețelei sociale, Mark Zuckerberg, pe pagina sa de Facebook. Zuckerberg spune că „riscurile de a îi permite președintelui să continue să folosească serviciul în această perioadă sunt prea mari”.

Decizia sa de a folosi platforma pentru a susține și nu pentru a condamna acțiunile susținătorilor săi de la clădirea Capitoliului a șocat SUA și lumea deopotrivă. Am șters încă de ieri mesajele (n. red. – lui Trump) pentru că am socotit că efectul și intenția lor este de a provoca și mai multă violență”, a spus Mark Zuckerberg.

Donald Trump a primit susținere din partea omologului său mexican deși cei doi nu aveau o relație prietenoasă, în urma proiectului președintelui american de a ridica un zid la granița dintre cele două state.

Preşedintele Mexicului Andrés Manuel López Obrador a criticat joi „cenzura” companiilor social media care au blocat temporar conturile preşedintelui american Donald Trump în timpul scenelor haotice provocate de susţinătorii săi care au luat cu asalt miercuri Capitoliul din Washington DC, relatează Reuters.

„Ceea ce nu mi-a plăcut ieri în povestea cu Capitoliul” este că „nu-mi place cenzura”, a declarat Lopez Obrador. „Nu-mi place ca cineva să fie cenzurat şi să i se ia dreptul de a trimite un mesaj pe Twitter sau pe Facebook”, a adăugat el.

Back to top button