Magazin

Doctorița care a scos la iveală morțile suspecte de la spitalul Pantelimon a fost concediată

Antoaneta Elena Voicu, doctorița care a cerut verificări privind morțile suspecte de la spitalul Pantelimon a fost concediată. Medic ATI în cadrul unității de urgență din București, aceasta a anunțat că managerul spitalului i-a desfăcut contractul de muncă.

Pretextul invocat este comiterea unor fapte petrecute în urmă cu mai mulți ani. Voicu este acuzată de conducerea spitalului că de la ea a plecat scandalul celor 17 decese suspecte din spital în decursul a patru zile.

„Abuzurile managerului Spitalului de Urgență Sfântul Pantelimon, continuă! Se pare că nimeni nu îl opreşte pe acest manager! Astăzi mi-a fost desfăcut contractul de muncă din motive disciplinare, pentru nişte aşa zise fapte petrecute în urmă cu câțiva ani!

De la începutul scandalului legat de noradrenalină, deşi nu am avut nicio legătură cu el, am fost hărţuită în permanență de către conducerea spitalului și şefa secției ATI, deoarece ei sunt convinși că eu I-aş fi declanşat. În tot acest timp am susținut şi sugerat personalului din secție să spună adevărul şi să nu le fie frică”, a scros Antoaneta Elena Voicu pe Facebook.

Morțile suspecte de la spitalul Pantelimon

La spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” București sunt patru anchete în curs de desfășurare privind valul de morți suspecte a 17 pacienți ai secției ATI, pacienți care nu ar fi fost tratați corect.

Antoaneta Elena Voicu a fost acuzată de conducerea spitalului că ar fi provocat scandalul public.

Bănuiala este că pacienții de la Terapie Intensivă ar fi primit tratament cu noradrenalină – un medicament utilizat pentru creşterea sau menţinerea tensiunii arteriale – în doze de zece ori mai mici decât era necesar. „D-na dr. Voicu ar vrea ca în spațiul public să se vorbească de normalitate, nu de mortalitate, cum se vorbește acum în cazul Secției de ATI / Reanimare a Spitalului (…)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button