07 octombrie 2020
Nr. 660/VIII/3BULETIN DE PRESĂ
Biroul de Informare și Relații Publice a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupție în luna septembrie 2020, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă:
1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba-Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a doi inculpați pentru săvârșirea a câte unei infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, una săvârșită în formă continuată și cealaltă în formă simplă.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2012-2014, inculpații ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente și declarații inexacte în scopul de a obține în mod injust, în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, sume de bani din bugetul Uniunii Europene.
În documentele respective ar fi fost precizate date eronate cu privire la numărul de animalele care pășunează pe suprafețele de teren pentru care se ceruseră fonduri și la proprietarii/deținătorii acestora.
În același context, un număr de trei cereri au fi fost excluse de la plată în urma verificărilor efectuate de funcționarii A.P.I.A.
Prin aceste demersuri, inculpații ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare de 390.359 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a comunicat că se constituie parte civilă în cauză.
În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ce aparțin celor doi inculpați.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Hunedoara cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
2. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a doi inculpați, administratori ai unor societăți comerciale, pentru săvârșiea unor infracțiuni de evaziune fiscală în formă continuată (autorat și complicitate).
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
În perioada octombrie 2010 – februarie 2011, unul dintre inculpați, în calitatea menționată mai sus, ar fi dispus înregistrarea, în evidențele contabile ale societății pe care o administra, a unor cheltuieli în sumă totală de 20.050.292 lei, care nu au la bază operațiuni reale.
În demersul său, omul de afaceri ar fi beneficiat de ajutorul celuilalt inculpat care i-ar fi pus la dispoziție mai multe facturi fiscale fictive.
Ulterior, după achitarea acestora, același inculpat ar fi retras sumele de bani din contul bancar al societății pe care o administra și le-ar fi restituit în numerar omului de afaceri.
Această conduită a avut ca rezultat sustragerea de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat în sumă totală de 6.467.836,20 lei (reprezentând 2.587.134,48 lei impozit pe profit și 3.880.701,72 lei TVA).
În cauză, a fost dispusă instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor aparținând unuia dintre inculpați.
Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cauză.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Cluj cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse.
3. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba-Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului
CIOBOTĂ MARCEL, având calitatea de funcționar public (consilier cu atribuții în compartimentul agricol) în cadrul Primăriei Copșa Mică – județul Sibiu, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
– fals intelectual, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2014-2019, inculpatul Ciobotă Marcel, având calitatea menționată mai sus, ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false (adeverințe, contract de comodat) în scopul de a obține în mod injust, în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, sume de bani din bugetul Uniunii Europene.
De menționat este faptul că, adeverințele respective au fost falsificate chiar de inculpat, dată fiind calitatea sa de funcționar public în cadrul Primăriei Copșa Mică – județul Sibiu.
Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 43.071 lei.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a comunicat că se constituie parte civilă în cauză.
În cauză, s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra unui imobil ce aparține inculpatului.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Sibiu cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.
4. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a trei inculpați, administratori ai unor societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de evaziune fiscală.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
Cei trei inculpați, în calitățile menționate mai sus, nu ar fi evidențiat în actele contabile operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate și ar fi declarat la organele fiscale, în perioada 2008 – 2011, mai multe achiziții fictive de cereale.
Prin faptul că nu au declarat obligațiile fiscale aferente acestor operațiuni cei trei ar fi creat bugetului de stat un prejudiciu de 14.784.918 lei, sumă cu care Agenția Națională de Administrare Fiscală a precizat că se constituie parte civilă în procesul penal.
În cauză, a fost dispusă instituirea sechestrului asigurator asupra unor bunuri imobile ce aparțin unuia dintre inculpați.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brăila cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse.
5. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
– persoană fizică, la data faptei administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
– persoană fizică, la data faptei administrator al SC Adi Carn SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
– SC ADI CARN SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 24 decembrie 2013, între societatea administrată de primul inculpat și Ministerul pentru Societatea Informațională ar fi fost încheiat un contract de finanțare nerambursabilă ce avea ca obiect „Implementarea unui sistem de comerț electronic în cadrul companiei SC F. G. SRL pentru facilitarea accesului pe piața internațională”.
În acest context, la începutul anului 2014, inculpatul ar fi organizat o licitație în urma căreia a fost declarată câștigătoare SC Adi Carn SRL, în condițiile în care aceasta nu îndeplinea condițiile de eligibilitate, aspect cunoscut de către beneficiarul proiectului.
Ulterior, în vederea obținerii pe nedrept a fondurilor europene, primul dintre inculpați ar fi depus la Ministerul pentru Societatea Informațională mai multe documente false și inexacte (notă justificativă, diferite declarații, etc.), demersuri în urma cărora au fost obținute fonduri nerambursabile în valoare de 549.082 lei.
Ministerul pentru Societatea Informațională s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 549.082 lei.
În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile ce aparțin celor trei inculpați.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Alba cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
6. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, la data faptei președinte al unei asociații de fermieri, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2015, inculpatul, în calitatea menționată mai sus, ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) o cerere unică de plată la care a atașat mai multe documente și declarații false, inexacte sau incomplete în scopul de a obține în mod injust, în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, sume de bani din bugetul Uniunii Europene.
Printre actele respective amintim: centralizatorul privind acordul, datele de identificare, numărul de animale deținute de către fiecare membru al asociației și suprafața alocată fiecărui membru, documente referitoare la menționarea unor efective de animale necorespunzătoare celor deținute de membrii asociației, etc.
Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 462.559 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a comunicat că se constituie parte civilă în cauză.
În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpatului.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.
7. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
TOMA ELENA, la data faptei viceprimar al comunei Ciurea, județul Iași și reprezentant al asociații de crescători de animale, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
BEJAN PETRONELA LUMINIȚA, MANOLACHE SORINEL COSTEL și NICOLAEV IOAN, la data faptelor funcționari în cadrul primăriei Ciurea, județul Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2009-2015, inculpata Toma Elena, în calitatea menționată mai sus, ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false (adeverințe, declarații, etc.) în scopul de a obține în mod injust, în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, sume de bani din bugetul Uniunii Europene.
O parte din documentele respective i-ar fi fost puse la dispoziție inculpatei de către ceilalți trei inculpați, în calitate de funcționari în cadrul primăriei Ciurea, județul Iași.
Prin aceste demersuri, ar fi fost obținute pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 407.200 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a comunicat că se constituie parte civilă în cauză.
În cauză, s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra unor terenuri ce aparțin inculpatului Nicolaev Ioan.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Iași cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE