Actualitate

DIICOT sparge porțile primăriei din Iași și destructurează o adevărată caracatiță politică

Fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, participaţie improprie la infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual, instigare la infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual, abuz în serviciu şi omisiunea sesizării sunt acuzațiile regăsite în dosarul instrumentat de DIICOT Iași.

Un adevărat grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave este la primăria Iași și în instituțiile subordonate acesteia.

Cum a putut Mihai Chirica, prezentul primar, să lucreze într-o asemenea primărie? Primarul Iaşiului Mihai Chirica susţine că are încredere că verificările DIICOT vor face lumină cât mai repede în ancheta declanşată la primăria Iaşi, precizând că dacă s-a încălcat legea, atunci vinovaţii să plătească.

„La data de 26.04.2021, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Iaşi au efectuat un număr de 24 de percheziţii domiciliare, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, participaţie improprie la infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual, instigare la infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual, abuz în serviciu şi omisiunea sesizării. În cauză s-a reţinut faptul că, în cursul anului 2016, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat în vederea obţinerii, în mod fraudulos, a unui teren din patrimoniul unei instituţii publice, pe care au construit o clădire, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 2 milioane de lei”, transmite DIICOT.

Back to top button