Premierul Florin Cîțu s-a întâlnit la Guvern cu 50 de primari din județul Teleorman pentru a discuta împărțirea banilor din rectificarea bugetară. Aleșii locali ar trebui să prezinte proiectele pe care le susțin, dacă au vreun plan pentru localitățile pe care le conduc.
„Alocările de la buget se vor face în funcție de buget, acolo unde avem primari care știu să folosească banii”, a afirmat premierul. El le-a cerut primarilor și președinților de consilii județene să se implice pentru atragerea banilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dar și din fonduri europene.
Florin Cîțu a anunțat că Guvernul va adopta ordonanța pentru rectificarea bugetului de stat în a doua jumătate a lunii august, mai exact în perioada de 16 -20 august.
Premierul a declarat că nu există niciun pericol ca primarii să nu primească bani pentru proiectele aflate în derulare, mai ales că la nivelul ministerelor s-ar fi găsit rezerve de 12 miliarde de lei.
Cîțu este în prezent și ministru interimar al Finanțelor după demiterea lui Alexandru Nazare și a anunțat că va sta în funcție 45 de zile, cât îi permite Constituția, ceea ce înseamnă că el va gestiona integral rectificarea bugetară.