Politică

Deputatul Dorel Vulpoiu: „Fermierii români nu cer ajutor, ci dreptate. Statul i-a lăsat singuri în fața datoriilor și a importurilor străine!”

Deputatul Dorel Vulpoiu trage un semnal de alarmă dur privind situația agriculturii românești, care se prăbușește sub greutatea datoriilor, a birocrației și a nepăsării guvernanților. În opinia sa, agricultura nu mai are nevoie de discursuri sterile, ci de soluții concrete care să repună fermierul român în centrul economiei naționale.

„România nu duce lipsă de pământ, nici de oameni harnici. Ceea ce lipsește este sprijinul real pentru cei care trudesc din zori până noaptea târziu. Fermierii nu cer milă, cer dreptate: să poată munci, să vândă corect și să nu fie călcați în picioare de lanțurile străine”, a declarat deputatul AUR, Dorel Vulpoiu.

O agricultură sufocată de datorii și importuri

Deputatul atrage atenția că România exportă masiv materii prime — grâu, porumb, floarea-soarelui — și importă produse procesate, de la paste până la conserve, pierzând miliarde de euro anual.
În același timp, fermierii sunt sufocați de credite, lipsa piețelor și costurile în creștere.

„Când un stat ajunge să importe mâncare în timp ce pământul său rămâne nelucrat, înseamnă că cineva și-a făcut treaba prost. Guvernanții au transformat România din grânarul Europei într-o colonie alimentară. E o rușine pe care o vom plăti toți, nu doar agricultorii”, a spus Vulpoiu.

AUR cere o strategie națională pentru salvarea agriculturii

Deputatul Dorel Vulpoiu susține inițiativa AUR privind o strategie de redresare agricolă pentru perioada 2025–2030, menită să readucă agricultura în centrul economiei.
Printre priorități, acesta menționează:

  • investiții urgente în irigații și infrastructură rurală;
  • sprijin pentru cooperativele agricole și procesarea internă;
  • reducerea poverii fiscale și a birocrației pentru fermieri;
  • protejarea pieței interne de importuri necontrolate.

„Dacă vrem să avem o țară puternică, trebuie să avem sate vii și ferme funcționale. AUR va continua să fie vocea celor care muncesc pământul, a oamenilor care nu au renunțat la demnitate și credință”, a adăugat deputatul.

„România are nevoie de fermierul ei, nu de lanțuri străine”

Vulpoiu a subliniat că agricultura românească trebuie tratată ca domeniu strategic, nu ca o anexă birocratică a economiei.

„Fără agricultură, nu există hrană, nu există economie, nu există viitor. Fermierii români trebuie respectați, pentru că ei hrănesc această națiune. A venit momentul ca statul să se întoarcă cu fața spre ei, nu cu spatele”, a conchis deputatul Dorel Vulpoiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button