România are unele dintre cele mai întinse păduri din Europa, dar importă anual mobilier de aproape 1 miliard de euro. O realitate absurdă: tăiem copacii aici și cumpărăm apoi mobilă din afară, făcută adesea din lemnul nostru, dar cu valoare adăugată produsă în alte țări.
Industria mobilei, cândva mândria economiei românești, a fost lăsată să moară. Fabricile au fost închise, muncitorii au plecat în străinătate, iar în locul producției autohtone a venit valul de importuri scumpe din Polonia, Italia sau Germania. Între timp, camioanele încărcate cu bușteni pleacă zilnic spre export, în timp ce economia locală rămâne fără valoare, fără locuri de muncă, fără perspective.
România nu duce lipsă nici de resurse, nici de pricepere. Duce lipsă de guverne care să apere interesul național. În loc să limiteze exportul de lemn brut și să sprijine procesarea locală, statul a preferat să fie complice la jaf.
Am devenit o țară care vinde materie primă pe nimic și cumpără înapoi produse finite la preț de lux. Degeaba avem păduri, dacă din ele profită alții. Fără o strategie industrială și fără patriotism economic, România va continua să fie sursa altora și clientul perfect.
