Primarul și prefectul, conform legii 307 privind apărarea împotriva incendiilor, trebuiau să cunoască riscurile din zona lor. Primarul al cărui fiu deține compania s-a suspendat din PSD, deci nu își dă demisia, este o chestie făcută de ochii lumii.
Se discută inutil despre o stație GPL autorizată acolo, cu un rezervor mic de 4.000L. În realitate spațiul era folosit ca și parcare, aparent chiar ca și depozit mobil de GPL. De transfer de GPL între cisterne, pe drum public sau în parcare nu am mai auzit.
Amenzile date de-alungul timpului erau derizorii față de cifra de afaceri. Astfel de „antreprenori” protejați politic râd în față salvatorilor ce vin în control.
Iată ce a declarat primarul: „Având în vedere situaţia creată, deşi nu am şi nu am avut niciodată vreo implicare în societatea comercială unde s-a întâmplat tragicul eveniment, dar fiind vorba de un membru al familiei mele, pentru a nu exista nici un alt fel de interpretare, am luat decizia de a mă suspenda din calitatea de membru al PSD şi, implicit, din orice altă funcţie politică deţinută”
Pe de altă parte, Ion Doldurea precizează că declaraţia pe care a acordat-o presei a fost „interpretată”.
Totodată, el a menţionat că este „devastat de ideea că mulţi pompieri au fost răniţi”, iar alţi oameni au suferit ca urmare a incendiului.