Deputatul AUR, Dan Tanasă, a vorbit la Universitatea de Vară de la Izvorul Mureșului, despre procesele câştigate în instanţă de asociaţia pe care o conduce, prin care a obligat primari maghiari din zonă să respecte legea legată de arborarea steagurilor sau de folosirea simbolurilor naţionale, precum stema României.
„Am înfiinţat în 2014 un ONG cu care am reuşit peste 300 de procese împotriva unor instituţii publice ale statului român, care nu respectă legea şi nu respectă Constituţia. (…) Nu eu am dat steagurile Ungariei jos de pe clădiri, le-a dat jos instanţa, le-au dat jos judecătorii. (…) Ori în momentul în care tu ai o asociaţie nonguvernamentală care câştigă peste 300 de procese în instanţă, în momentul acela ai o problemă de siguranţă naţională. Ai dovada indubitabilă a faptului că instituţiile publice ale statului român nu aplică legea uniform şi peste tot pe teritoriul statului naţional, pentru că toate procesele acestea pe care le-am câştigat eu, asociaţia pe care o conduc, toate erau responsabilitatea prefecţilor din cele trei judeţe”, a spus deputatul AUR.
Acesta s-a referit şi la decizii date de Consiliul Naţional pentru Combatere a Discriminării, care dovedeau că „în Harghita, Covasna şi Mureş comunitatea discriminată este cea românească”.
El a susţinut că în cele trei judeţe „statul român există doar simbolic” şi în zonă „nu se consumă statalitate românească”.
Totodată, Tanasă a spus că problema fundamentală pe care o are statul român şi cu care trebuie să se confrunte „este vulnerabilitatea la adresa securităţii naţionale prin prezenţa UDMR la guvernare şi în structurile statului român”.
„Pentru că UDMR are o problemă mare de tot, nu şi-a devenit încă loialitatea, cui îi este loială, Ungariei sau României. Nu poate să fie loială în acelaşi timp şi Ungariei, şi României”, a mai declarat Dan Tanasă.