Actualitate

Dan Barna nu vrea să renunțe la ciolan: „Dacă premierul ne anunță, mergem la discuții”

Odată ajunși la putere, USR-PLUS se desparte cu greu de borcanul cu miere al României. Dan Barna, liderul USR-PLUS, susține că este dispus să discute cu Florin Cîțu pe tema scandalului din ultima perioadă.

„Dacă premierul Cîţu ne anunţă că e gata să facă un pas în spate şi să se retragă, mergem la discuţii, colegii mei miniştrii sunt gata şi tot partidul este gata să revină această coaliţie cu un nou premier. Acest premier nu mai are resursele nici morale, nici de competenţă – din păcate, am constatat că ele nu au existat niciodată, oricât credit am dat. E nevoie de un nou premier”, afirmă Dan Barna.

Întrebat dacă USR negociază cu PSD pentru o eventuală alianță, Dan Barna răspunde:

„E o minciună evidentă. Cum aş putea să negociez eu vreodată cu Marcel Ciolacu, care îl susţine prin vot activ în Parlament pe Florin Cîţu? Toată lumea vede realitatea. Adică una e să visăm… Poate că şi eu mă visez noaptea în somn Superman, dar sună ceasul, vine dimineaţa, ne trezim şi începem viaţa de zi cu zi. (…) Nu există această negociere şi nici nu a existat”, a precizat Barna.

Back to top button