Actualitate

Dan Barna: „Am încredere că Vlad Voiculescu va rezolva bugetul Capitalei”

Vlad Voiculescu revine în politică, după ce a fost demis din fotoliul de ministru al Sănătății. După scandalurile din Sănătate, Vlad Voiculescu se îndreaptă spre Capitală și bugetul ei. Planurile ascunse au ieșit la iveală, după ce USR-PLUS a blocat bugetul Capitalei propus de Nicușor Dan, din cauza unor semnături pentru spitalele bucureștenilor, spuneau sursele politice la vremea aceea.

Întrebat despre discuţia la care au participat Nicuşor Dan, Horia Tomescu şi Vlad Voiculescu, Dan Barna a explicat că acesta a fost una firească, pentru a debloca, la acel moment, bugetul Capitalei.

”Vlad Voiculescu, alături de Claudiu Năsui sunt copreşedinţii filialei USR PLUS Bucureşti, cea mai mare din ţară, deci evident, era firesc să fie acolo că în calitate de preşedinte al filialei e interesul legitim ca Bucureştiul să aibă un buget adoptat şi ca lucrurile să meargă cât mai bine. Nu a fost nici pe departe o hachiţă pentru adoptarea bugetului Capitalei. Vorbim despre următorul fapt, dacă oamenii nu ar fi discutat problema nu s-ar fi rezolvat. Categoric, tocmai de asta a apărut şi mesajul pe care l-am transmis. Soluţia este dialogul, fie că ar fi fost Vlad, fie că ar fi fost Claudiu, e vorba de reprezentativitatea oamenilor de la masă în discuţia respectivă. De fapt cine a fost acolo? Primarul general, consilierii reprezentaţi de liderii consilierilor şi reprezentanţii filialei politice a USR PLUS, adică a filialei Bucureşti. Asta era structura de dialog”, a declarat Dan Barna

Back to top button