Actualitate

Dan Barna acuză AUR de extremism. Susține dreptul românilor de a manifesta pentru libertate

Dan Barna acuză AUR de extremism pentru că acesta din urmă refuză să facă jocul partidelor politice clasice și susține deschis dreptul românilor de a manifesta pentru libertate. Nu a mai fost dat în ultimii 31 de ani ca un partid politic să se țină de promisiuni după campania electorală și să sară în apărarea românilor.

„Al doilea plan, însă, cel puţin la fel de grav, este cel legat de faptul că, de aseară, avem în mod oficial un partid extremist în Parlamentul României, care şi-a asumat aceste proteste şi partea aceea dintre cei care au demonstrat, care consideră că este legitim să o ameninţi pe Maia Morgenstern, să mergi la primarul Timişoarei acasă şi să strigi repertoriu fascist, revoltător şi de neacceptat” a declarat Dan Barna.

De altfel ministrul de interne a declarat că au fost aplicate peste 1.200 de amenzi către cei care fac protestele. Avocatul Poporului a contestat ordinele date ilegal de guvern și spune că ele nu sunt valabile deoarece guvernul nu le-a publicat în monitorul oficial.

Back to top button