Dacian Cioloș recunoaște că USR-PLUS a pierdut teren în ochii electoratului, dar în același timp susține că partidul USR-PLUS nu stă mai prost decât Alianța pentru Unirea Românilor. O publicație germană de renume a scos în spațiul public un sondaj real despre situația partidelor din România, poziționând partidul AUR peste USR-PLUS cu câteva procente notabile.
Cioloş crede că USR PLUS îşi poate mulţumi electoratul doar cu reformele promise în campanie.
„Cred că este încă prea devreme ca să apreciem cum stăm. Nu stăm bine, deci asta trebuie să o spun. USR PLUS nu stă bine, dacă ne uităm la cifrele acestea, la percepţia publică, în momentul de faţă, dar nici nu aveam cum să stăm bine, atâta vreme, după cum v-am spus, cât Guvernul nu a livrat mare parte din obiectivele pe care noi ni le-am asumat în campanie”, a spus Dacian Cioloş.
„E prea devreme la niciun an de guvernare să vorbim de o erodare structurală. Acestea (sondajul Politico n.r.) sunt cifre care, din punctul meu de vedere, încă sunt conjuncturale, atâta timp cât, cum vă spuneam, noi suntem, din punctul meu de vedere, cu un potenţial bun de a face reforme, dacă există voinţă politică. Singurul lucru care ne-a împiedicat pe noi să găsim soluţii pentru SIIJ, să mergem înainte cu depolitizarea în administraţia publică, să avansăm cu pensiile speciale, sunt motive politice interne care nu ţin de blocaje de altă natură, care ne-ar împiedica să facem reforme. Eu cred că dacă noi facem reforme, partea aceea de electorat care ne-a trimis pe noi la guvernare va percepe lucrul acesta pozitiv”, a explicat Dacian Cioloş.