Instabilitatea de la nivelul managementului Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), dar şi lipsa de implicare şi asumare a factorilor decizionali din cadrul CNAB, au dus la zero investiţii în infrastructura aeroportuară, în perioada 2014 – 2019, deşi prin bugetele de venituri şi cheltuieli ale companiei au fost alocate sume importante pentru modernizarea acesteia, arată datele Curţii de Conturi a României, date miercuri publicităţii.
Deci au fost bani pentru aeroporturi dar sutele de angajați de acolo nu au fost în stare să facă din ei investiții. Fiecare companie de stat este sifonată, nimeni nu este interesat să facă ceva.
Potrivit raportului de audit „Performanţa activităţii aeroportuare în perioada 2014 – 2019”, aferentă misiunii realizate în intervalul martie 2020 – octombrie 2021, în perioada 2014 – 2019 nu s-a realizat nicio investiţie în infrastructura aeroportuară la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB). Conform auditorilor, majoritatea investiţiilor planificate prin strategiile, programele şi proiectele naţionale nu au fost realizate nici la aeroporturile regionale.