Opinii

Cumpănașu/„profu.online”, un impostor urmărit de 500 de mii de elevi pe TikTok

Ciprian Mihali, profesor de Filosofie la Universitatea Babeș-Bolyai, trage un semnal de alarmă printr-o postare manifest pe pagina sa de Facebook asupra situației catastrofale în care se află școla românească. Alexandru Cumpănașu, un impostor fără studii și pregătire de specialitate, s-a lipit de toate guvernele ca o căpușă și în special de mediul academic, de unde a încasat milioane de euro prin Asociația pentru Implementarea Democrației și CNMR.

Sorin Cîmpeanu, fostul și actualul ministru al Educație s-a postat la nenumărate evenimente cu Alexandru Cumpănașu, umăr la umăr, pe care îl considera la acea vreme un bun prieten. Sistemul de Educație din România și politicienii corupți au transformat un impostor în idol pentru generațiile viitoare.

Școala la început de an

„Semnul cel mai clar că școala românească se află într-un moment de maximă debusolare vine din aceea că un impostor precum Alexandru Cumpănașu își face un cont pe TikTok, dându-se drept „profu.online”, un cont care ajunge să fie urmărit de peste 500.000 de copii din țara asta. Unul din patru sau din cinci elevi din România este fan Cumpănașu.

Acesta nu este nici vedetă media, nici star din showbiz, nici politician, nici, cu atât mai puțin profesor. La fel de bine putea să-și spună „medicu.online” sau „ingineru.online” ori chiar „arhitectu.online”, dar a ales să fie „profu”, pentru că în felul acesta este mai aproape de copii, în toate sensurile pe care vi le puteți imagina pentru cuvântul „aproape”.

Căzut în dizgrația unora dintre complicii săi, care l-au repudiat ca să-și salveze onoarea, Cumpănașu exploatează cu un cinism absolut toate găurile din șvaițerul educației românești: lipsa de autoritate a ministerului, lipsa de atractivitate a cursurilor online, nenumăratele improvizații și carențe ale organizării școlare, ostilitatea crescândă a copiilor față de școală, de educație și de cunoaștere în general, dar, și mai larg, renunțarea de către aproape întreaga societate la educație ca strategie pentru dezvoltarea personală și colectivă.În sutele sale de filmări pe TikTok, Cumpănașu încurajează violent ura copiilor față de școală și față de profesori și se asociază, pe ritmuri de manele, cu tinerii care „luptă” dând din buric pentru a „băga” 100k profesori în pușcărie.

Fete de școală generală sau de liceu dansează lasciv sub privirile umede ale „profului”, afișând mesaje ostile profesorilor și ministerului. În intervenții scurte, pline de vulgarități, filmate de pe bancheta din spate a mașinii din curte, „profu” face spume la gură susținând că organizațiile internaționale au interzis telefonul pentru școala online, iar asta atrage aproape 100.000 de aprecieri. Într-un alt film, cu 121.000 de aprecieri, „profu” răspunde că o profesoară „este obișnuită cu maxim 15 minute”, de aceea dă teste scurte copiilor. După care se emoționează până la lacrimi când un copil îi declară că „toți am vrea un tată ca dumneavoastră”, iar asta atrage 114.000 de aprecieri.

Cumpănașu ocupă locul gol lăsat de părinți, locul gol lăsat de profesori, locul gol lăsat de guvernanți, locul gol lăsat de țara întreagă în momentul în care a renunțat la școală. Orice formă de autoritate, parentală, profesională, politică, pare grav afectată și fisurată.Aici suntem la începutul anului 2021. Acesta este diagnosticul cel mai sever al școlii românești. Peste câțiva ani, jumătatea asta de milion de copii va vota, educată cum este de către „profu.online”. Iar România va arată după chipul și asemănarea acestei generații crescute de Cumpănașu.”, a scris Ciprian Mihali pe pagina sa de Facebook.

https://www.facebook.com/ciprian.mihali/posts/3918604631507747

Back to top button