Fostul preşedinte Eximbank Ionuţ Mircea Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost dat în urmărire după ce a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul reabilitării căii ferate Bucureşti – Constanţa şi nu s-a predat şi nici nu a fost găsit la domiciliu.
Cumnatul lui Geoană stă bine ascuns fiindcă are protecția asigurată din partea sistemului. Nimeni nu scoate o vorbă despre faptul că se sustrage de la executarea pedepsei.
Iată ce scrie în anunțul postat pe site-ul Poliției Române, la rubrica „Persoane urmărite”
”Împotriva celui în cauză, Tribunalul Bucuresti a emis la data de 26.05.2023 un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în forma complicităţii”
Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuţ Costea, a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită, pentru infracţiunea de trafic de influenţă intervenind prescripţia, ceea ce a determinat încetarea procesului penal.