Cum au închis platforma chimică Săvinești după 1990. Economia țării a fost pusă pe butuci, nu mai producem nimic

În anii comunismului, activitatea industrial de la Săvineşti asigura traiul pentru circa o treime din populaţia municipiului Piatra Neamţ. Combinatul de fire şi fibre sintetice , Azochim şi Institutul de Cercetare erau mândria judeţului.

Platforma chimică Săvinești a fost ridicată în anul 1957, cînd mai-marii țării i-au dat ca misiune să fabrice o gamă complexă de fire și fibre sintetice și produse chimice

În fiecare zi, în trei schimburi, zeci de mii de nemțeni se urcau în autobuze și plecau spre locul de muncă. Românii erau fericiți că aveau unde să lucreze și din mâinile lor ieșeau niște produse extraordinare. Acestea ajungeau apoi să fie duse în toată lumea sau erau folosite mai departe în cadrul industriei naționale. România era la acel moment a 10- a țară industrializată a lumii, un adevărat colos economic care conta cu adevărat.

Platforma chimică de la Săvineşti a fost în anii de dinainte de revoluţie, şi chiar o perioadă bună după 1990 drept unitate etalon a economiei nemţene. Aici se produceau fire şi fibre sintetice , îngrăşăminte chimice , exista un institut de cercetare de elită în domeniu şi un parc industrial bine dezvoltat cu utilităţi pentru toate activităţile de pe platformă.

Mai bine de 10.000 de nemţeni, mare parte locuitori din Piatra Neamţ, făceau naveta zi de zi, produsele fabricilor asigurând resurse în economia naţională şi pentru export. 

După 1990 toate companiile au fost căpușate de directorii susținuți politic. Costurile se înregistrau pe firma de bază însă nu și vânzările, care erau trecute prin tot felul de intermediari. Așa se face să unii au făcut mulți bani în timp ce nemțenii au rămas fără locuri de muncă deoarece platforma a fost falimentată.

Acum nemțenii au fost nevoiți să plece din oraș și să se mută în alte state ale Uniunii Europene. Cei care au plecat se gândesc cu tristețe la casele lor abandonate, la cei lăsați acasă, la bunii care s-au stins singuri în casele reci. Mulți lucrează acum în Italia, Germania sau în Franța, acolo unde și-au făcut familii și unde își cresc copiii.