Bătăliile de la Mărășești, Mărăști și Oituz, din vara anului 1917, au fost momente cruciale în apărarea României în timpul Primului Război Mondial. Acestea au marcat punctul culminant al rezistenței românești împotriva forțelor germane, care își propuseseră să străpungă frontul românesc și să ocupe Moldova.
Armata română, sub comanda generalilor Alexandru Averescu și Eremia Grigorescu, s-a mobilizat exemplar, în ciuda resurselor limitate și a condițiilor extrem de dificile. La Mărăști, între 11 și 19 iulie 1917, românii au lansat o ofensivă fulgerătoare, eliberând mai multe localități și forțând trupele germane să se retragă. Această victorie a ridicat moralul soldaților și a demonstrat capacitatea de ripostă a armatei române.
Bătălia de la Mărășești, începută la 6 august, a fost punctul de cotitură. Sub deviza „Pe aici nu se trece!”, românii au rezistat eroic în fața unor atacuri repetate ale forțelor germane conduse de feldmareșalul August von Mackensen. Cu toate că germanii au încercat în mod repetat să străpungă linia de apărare românească, armata română a rezistat cu determinare, provocând pierderi grele inamicului.
În același timp, la Oituz, între 8 și 22 august, trupele române și aliate au împiedicat avansul german către sud, consolidând victoria de la Mărășești. Aceste bătălii au fost esențiale pentru menținerea teritoriului rămas sub control românesc și pentru împiedicarea unui colaps total pe frontul de est.
Prin vitejia și sacrificiul lor, soldații români au oprit înaintarea germană și au câștigat respectul Europei. Mărășești, Mărăști și Oituz au devenit simboluri ale curajului și rezistenței naționale, iar victoria de pe aceste câmpuri de luptă a fost decisivă pentru supraviețuirea României în Primul Război Mondial.
