Actualitate

Cu un președinte de meserie profesor și cu un mandat de 8 ani, România încă are școli care au toaleta în curte

România a pierdut peste 8 ani cu Iohannis în fruntea statului. Cu un președinte de meserie profesor, România încă are școli care au toalte în curtea școlii și fără apă potabilă. Ascensiunea lui Klaus Iohannis s-a bazat pe o mare minciună, un proiect cu un titlu deloc inspirat – România Educată, România lucrului bine făcut.

„Există, din păcate, o stare prin care începerea anului de învățământ ne ia prin surprindere”, a declarat premierul Nicolae Ciucă în ședința care are loc marți dimineață cu prefecții și reprezentanți ISJ-urilor din țară.

Acesta a transmis că, din păcate, încă există școli cu toalete în curte, dar și că există un plan pentru rezolvarea acestei probleme:

„Din păcate avem încă școli unde suportul administrativ nu este cel pe care ni l-am asumat, sunt încă școli care au toaleta în curtea școlii și am înțeles că există o perspectivă și un plan ca până la finele anului 2024-2025 să se finalizeze. Nu cred că este nevoie de altceva decât de voință și coordonare cu autoritățile locale să rezolvăm acest lucru. Nu cred că este un efort financiar deosebit să putem face ca acest demers să se realizeze”, a mai declarat premierul Ciucă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button