Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Actualitate

Șeful NATO susține că Vladimir Putin trebuie să pună capăt imediat războiului și să înceapă negocierile de pace

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, i-a cerut luni preşedintelui rus Vladimir Putin să pună capăt imediat războiului din Ucraina şi să reia negocierile de pace, dând totodată asigurări că Alianţa Nord-Atlantică va continua să sprijine Ucraina.

„Îi cer din nou preşedintelui Putin, cu ocazia zilei de 9 mai (ziua victoriei împotriva Germaniei naziste – n.r.), să pună capăt imediat războiului, să-şi retragă trupele din Ucraina şi să înceapă negocierile de pace. Rămânem fermi de partea Ucrainei şi vom continua să ajutăm ţara să-şi manifeste dreptul la autoapărare”, a declarat Stoltenberg pentru cotidianul german Die Welt.

Stoltenberg a respins totodată cu fermitate acuzaţiile Moscovei potrivit cărora NATO se comportă „agresiv”.

„Pe parcursul a mai bine de şapte decenii, am fost în stare să evităm războiul cu aliaţii noştri. NATO este o alianţă defensivă, iar criza actuală demonstrează că este vital ca Europa şi America de Nord să rămână unite în interiorul NATO pentru a garanta pacea şi a proteja valorile libertăţii şi democraţiei”, a apreciat şeful NATO.

El a subliniat că Alianţa Nord-Atlantică, la fel ca Uniunea Europeană, s-a clădit pe „ruinele celui de-al Doilea Război Mondial pentru a evita războiul”.

Back to top button