Premierul Nicolae Ciucă a declarat că majorările salariale cerute de sindicatele din învățământ ar adânci deficitul bugetar, iar România ar risca să piardă fonduri europene. Premierul a spus și că lansează un nou apel către „sindicate și cadre didactice să înțeleagă măsurile pe care noi le-am luat”.
Iată ce a spus acesta: „Am înțeles problemele personalului didactic și auxiliar, de asemenea le tratăm în egală măsură și vom face în așa fel încât să fie rezolvate, dar celelalte chestiuni pe care le-am discutat la întâlnirea cu sindicatele sunt absolut foarte, foarte greu de îndeplinit în momentul de față.”
Ciucă a legat chestiunea majorărilor salariale cerute de angajații din învățământ de fondurile europene de care poate beneficia România.
„Avem o țintă de deficit pe care trebuie s-o îndeplinim, nu putem să sporim în acest moment cheltuielile, pentru că absolut orice astfel de cheltuială produce efect pe deficit și odată ce am pierdut controlul asupra deficitului este clar că nu ne mai îndeplinim obiectivele și intrăm într-o altă paradigmă, pe care nu știu cine o va controla”, a mai spus prim-ministrul.