Uniunea Europeană a stabilit bugetele pentru perioada 2028–2034, iar România va primi 60,2 miliarde de euro, potrivit documentului oficial al Comisiei Europene intitulat Planurile Naționale și Regionale de Parteneriat.
Din această sumă, 1 miliard de euro este dedicat integrării migranților și sistemului de azil, o direcție bugetară care ridică mari semne de întrebare în contextul problemelor sociale, economice și demografice pe care România le are deja.
Suntem pe locul șase în topul alocărilor. Polonia primește dublu.
Deși România se confruntă cu decalaje uriașe față de statele vestice, alocarea din noul buget european ne plasează mult sub Polonia (123,3 miliarde euro), dar și în urma Italiei, Franței sau Spaniei.
Pentru o țară aflată încă în proces de recuperare economică și cu un sistem public fragil, faptul că suntem tratați ca o zonă de tampon pentru gestionarea crizelor externe ridică semne de întrebare despre poziția noastră reală în UE.
1 miliard de euro pentru migrație: o prioritate impusă, nu cerută
În timp ce școlile se închid, spitalele se degradează, iar satele dispar, Comisia Europeană alocă 1 miliard de euro României pentru integrarea migranților și funcționarea sistemului de azil.
Sub pretextul „apărării frontierelor” și al „noii ere” geopolitice, România este transformată într-o zonă-tampon între Europa și lumea în criză.
Asta în timp ce propriii cetățeni trăiesc fără canalizare, medic de familie sau locuri de muncă.
Von der Leyen cere noi taxe și promite un viitor al „concurenței și rezilienței”. Realitatea: românii plătesc, alții beneficiază
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, numește acest buget „pentru o nouă eră”, în care marile companii vor fi taxate mai mult, iar Europa va deveni mai competitivă.
În realitate, România pare să primească tot mai des misiuni, nu investiții. Ne cerem solidaritatea, dar ni se livrează facturi în avans pentru crizele altora.
Concluzie: în loc de dezvoltare, primim directive. În loc de sprijin real, primim teme de casă
România are alocată o sumă importantă, dar structura bugetului trădează priorități impuse, nu negociate.
Cât din acești bani vor ajunge la agricultori, la spitale, la educație? Și cât se vor duce pe proiecte care nu răspund nevoilor românilor?
Când Bruxelles-ul decide ce înseamnă „progres” pentru noi, adevărata întrebare devine: cine apără interesele românilor la masa negocierilor?
