Actualitate

Cu ce vrea Valeriu Gheorghiță să sperie populația: „ARN mesager nu influențează fertilitatea. În schimb, infecția cu SARS-CoV-2 ar putea”

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, pune adeseori „ar putea” și „vaccin” în aceeași propoziție, ceea ce denotă nesiguranță și lipsă de informație din partea autorităților. Valeriu Gheorghiță a auzit ceva prin străinătate despre vaccin, iar acum vine să ne sperie cu niște informații despre infecția cu covid-19.

Referitor la eventuale temeri că acest ARN mesager ar putea umbla la codul genetic uman, președintele CNCAV a explicat: „Categoric nu umblă. Noi, care suntem cumva la coordonarea campaniei de vaccinare, și alături de colegi, poate și o parte din personalul medical, uneori, avem senzația că s-a explicat suficient și că oamenii au înțeles. Sunt anumite subiecte, cum este cel legat de posibilitatea modificării ADN-ului, structurii genetice – este clar că nu se întâmplă așa ceva pentru că nu există o interacțiune, ARN mesager nu ajunge în interiorul nucleului, nu ajunge să interacționeze cu materialul genetic celular propriu. El se elimină în câteva zile, în circa maxim cinci zile de la momentul administrării, el doar livrează celulei rețeta după care să producă acea proteină spike”.

Valeriu Gheorghiță spune că „acest ARN se distruge, avem enzime proprii ale celulei care îl distruge și îl elimină”.

„E așa pentru că așa funcționează sinteza proteinelor și sunt studii preclinice. Înainte de a începe studiile la gazda umană, la om, se fac aceste studii preclinice pe animale de laborator și se efectuează practic inclusiv studii la nivel celular, unde se vede că nu mai există acest ARN de tip mesager. Acest ARN se distruge, avem enzime proprii ale celulei care îl distruge și îl elimină”, a adăugat oficialul.

Președintele CNCAV spune că aces ARN mesager „nu influențează sub nicio formă fertilitatea”, spre deosebire de infecție în sine, care ar putea să o facă.

Back to top button