Gazetarul Cristian Tudor Popescu susține într-o emisiune televizată că Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, este un tembel pentru atitudinea din momentul de față.
Cristian Tudor Popescu: Domnul Nicușor Dan. Ești primarul Capitalei, ai funcție administrativă de cel mai înalt rang și nu te vaccinezi. Sistematic, nu te vaccinezi, nu-ți iei certificat verde, pentru că ar fi putut să-și ia domnul Nicușor Dan certificat verde.
L-aș întreba pe domnul Nicușor Dan: De ce trăiești, domne?
Sigur, și domnul Nicușor Dan se întreabă: „De ce mai trăiesc domne, bucureștenii ăștia? De ce consumă curent, consumă căldură, se mișcă de colo, colo ca să îmi creeze mie probleme?”.
Dar și eu pot să-l întreb, sau să mă întreb de ce mai trăiește?
Pentru mine, a fost destul de clar că ceva este grav în neregulă cu domnul acesta, în momentul în care a aruncat la televizor, întrebat fiind în legătură cu o problemă de matematică, de acum 30 și ceva de ani de la Olimpiada de matematică din Australia, unde dânsul a luat atunci medalia de aur, cred… așa… și a fost întrebat cum se rezolva problema respectivă. Și s-a apucat să arunce o demonstrație acolo, pe un perete, la televizor, demonstrație pe care a și publicat-o pe Facebook, am văzut-o și eu, și am găsit vreo 5 greșeli în acea demonstrație, între care au fost recunoscute – corect erau 4 – una, nu era o greșeală…, 4 au fost recunoscute după aceea de domnul Nicușor Dan.
Cu asta a câștigat alegerile. Și acum, după ce luni de zile nu am știut unde se află, v-am întrebat dacă mai trăiește, acum vă întreb, l-aș întreba: Domne, de ce trăiește?
A candidat la primărie, primarul general al Capitalei. De ce trăiești în funcția asta? Ca să faci ce?
Se ocupă de mari proiecte strategice. A trecut un an… N-au băgat de seamă bucureștenii în niciun fel prezența acestui om.
Sunt niște oameni care zac în frig și în întuneric într-un bloc din București, nu știu exact locația, i-am văzut la televizor. Niște oameni civilizați, niște oameni de bună calitate…
Nicușor Dan i-a trimis la Termoenergetica pentru niște hârtii, că nu știu ce nu e în regulă, iar oamenii ăia stau în întuneric și în frig.
Am încercat să găsesc un cuvânt pentru Nicușor Dan, pentru atitudinea lui, pentru atitudinea din momentulde față. Cuvântul este „Tembel”. Ce înseamnă „tembel”? Nu e o jignire. Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, „tembel” înseamnă „nepăsător”, înseamnă „indiferent”, înseamnă „indolent”, înseamnă „delăsător”. Asta e o insultă?
Am dreptul să-i spun că e tembel?
Pot să schimb să pun alt cuvânt? „Tălâmb”. E bine? Înseamnă același lucru!